Jurnalul orei 17, 1 Mai
Jurnalul orei 17:00 1 mai 2024, 21:19 | 782

Prezentat de Vasile Luchianu

Cu frigăruie, jocuri, multă distracție și voie bună! Așa au sărbătorit astăzi mai mulți chișinăuieni Ziua Internațională a Muncii. „Încercăm să profităm la maxim de această zi însorită și să păstrăm în memorie doar amintiri plăcute”, afirmă oamenii satisfăcuți.

Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, toate drumurile duc spre casă. Sute de oameni au venit la Aeroportul Internațional Chișinău pentru a-i întâmpina pe oamenii dragi care au revenit de peste hotare. Emoționați de clipa revederii cu părinții sau copiii, unii călători recunosc că vin acasă mai rar decât și-ar fi dorit, iar Paștele este un prilej frumos pentru a fi alături de familie.

Georgienii continuă să se opună cu îndârjire așa-numitei legi a agenților străini, de inspirație rusească, prin care organizațiile care primesc peste 20% finanțare din surse externe sunt forțate să se înregistreze ca „urmărind interesele unei puteri străine”. Poliţia a folosit forţa împotriva manifestanţilor din Tbilisi, dar și în alte două orașe mari - Batumi, şi Kutaisi, transmite AFP.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie