Image-Description
Moldova, în pragul unor derapaje care pun în pericol viitoarele alegeri parlamentare
Politic 16 septembrie 2018, 10:34 | 7501

Noi semnale de alarmă din partea șefului Delegației UE la Chișinău în legătură cu alegerile parlamentare din februarie 2019. În cadrul un seminar despre legislația electorală, Peter Michalko a menționat că problema unor alegeri libere și corecte a reapărut în Republica Moldova, comentează DW.

Diplomatul european a atenționat asupra nerespectării recomandărilor Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR în materie de legislație electorală (prin trecerea la sistemul electoral mixt în vara anului 2017) și anularea alegerilor pentru funcția de primar de Chișinău, câștigate anul acesta de liderul opoziției, Andrei Năstase.

Peter Michalko: „Memoria noastră nu este scurtă”

„Memoria noastră nu este scurtă și nu vom trece ușor peste derapajele anti-democratice și peste nerespectarea condițiilor asumate” de autoritățile moldovene, a menționat șeful Delegației UE. Potrivit lui, anularea victoriei lui Năstase de către Comisia Elecorală Centrală, urmare a deciziilor luate de instanțele de judecată, „a subminat și mai mult încrederea propriilor cetățeni în instituțiile care ar trebui să fie garantul unui cadru electoral corect și independent. Voința cetățenilor trebuie respectată”, a reiterat ambasadorul UE.

„Uniunea Europeană și eu personal am subliniat în repetate rânduri atenția pe care o acordăm respectării statului de drept, a libertăților și drepturilor fundamentale și a unui mediu pluralist democratic. (...) Condiţiile politice rămân principalul instrument în mâinile noastre și ele vor fi utilizate pentru a inversa o tendinţă pe care o vedem periculoasă pentru democraţie şi statul de drept în Republica Moldova. (...) Obiectivul politicii noastre faţă de Republica Moldova rămâne acela de a aduce îmbunătăţiri tangibile în viaţa tutoror cetăţenilor, îmbunătățiri care pot avea loc doar în condițiile respectării libertăților și drepturilor lor, inclusiv a celor politice”, a insistat Peter Michalko.

Sistemul electoral mixt este unul periculos pentru Moldova

Despre pericolele care planează asupra alegerilor parlamentare din 2019 din Republica Moldova s-a discutat zilele acestea și la Varșovia, la conferinţa anuală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pe tema drepturilor omului. Experţii Asociaţiei „Promo-LEX” din Moldova, prezenți la această reuniune, au atenționat că sistemul electoral mixt, adoptat în iulie 2017 de Parlamentul de la Chișinău cu sfidarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, riscă să pună în pericol caracterul liber şi corect al viitoarelor alegeri parlamentare. Potrivit lor, „noua lege abundă în carenţe ce riscă să compromită aplicarea ei, fiind adoptată în grabă şi insuficient dezbătută”. De asemenea, experții de la Chișinău s-au arătat îngrijorați în legătură cu intervenţia abuzivă a autorităţilor judecătoreşti în procesul electoral, prin invalidarea alegerilor pentru Primăria capitalei.

Și ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a atenționat diplomatic săptămâna aceasta asupra faptului că „procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE a încetinit”. Potrivit lui, cea mai mare provocare pentru Moldova este momentan corupția, care există în toate domeniile, iar despre migrația moldovenilor a spus că aceasta este „o tragedie națională”.

Petiție adresată UE

Nemulțumiți sunt și reprezentanții partidelor de opoziție, dar și societatea civilă din Moldova în legătură cu modul cum este folosită justiția în jefuirea cetățenilor moldoveni. Mișcarea protestatară de la Chișinău, din care fac parte principalele două forțe politice anti-sistem – PAS și PPDA – precum și lideri ai societății civile, a anunțat că va transmite o petiție instituțiilor europene în care cere investigarea și urmărirea penală a cetățenilor Republicii Moldova care se fac vinovați de spălări de bani și care au fost implicați în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al țării în 2014.

Mișcarea de Rezistență ACUM își explică solicitarea intervenției UE prin faptul că, de la momentul constatării fraudei bancare (s-a furat 12% din PIB-ul țării), autoritățile nu au recuperat niciun ban. Dimpotrivă, sunt protejate persoanele implicate în acest furt, susțin inițiatorii petiției ce urmează a fi adresată Parlamentului European, Consiliului Europei, Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene, OLAF și Europol.

Opinia ta contează. Comentează!