Incendiu la o judecătorie
Social 4 mai 2018, 19:05 | 937

Un incendiu s-a produs în această dimineață în sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău. Focul a cuprins un birou de la etajul al șaselea, ultimul, cu suprafața de nouă metri pătrați. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii au fost alertați în jurul orei cinci dimineața. La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori, care au reușit în timp scurt să localizeze arderea. Flăcările au făcut scrum bunurile din interiorul încăperii, dar nu s-au extins către alte birouri din instanță, a mai spus ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar reprezentanții instanței au refuzat să ne dea detalii la telefon. Specialiștii urmează să stabilească din ce motiv au izbucnit flăcările.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie