Dosar penal pentru Ministrul Justiției
Externe 13 iulie 2018, 17:16 | 2164

Ministrul român al Justiției, Tudorel Toader, are un dosar penal pentru abuz în serviciu. Anunțul a fost făcut de un reprezentant al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, care a precizat că dosarul este deja în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recent, a avut loc audierea părții vătămate, care este reprezentată de membrii organizației respective. Ulterior, Tudorel Toader va fi chemat să dea explicații în legătură cu acuzațiile formulate de către sindicaliști. În luna mai, aceștia au depus o plângere penală împotriva lui Toader, ca urmare a refuzului acestuia de a permite participarea lor la negocierile de la sediul Ministerului Justiţiei, privind dezbaterea unor acte normative de interes. Potrivit presei din România, pentru aceste fapte, Toader riscă până la șapte ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!