125 de secții de votare în străinătate
Politic 18 ianuarie 2019, 17:54 | 3153

La alegerile parlamentare din 24 februarie, în străinătate vor fi deschise 125 de secții de votare. În ședința de astăzi a Guvernului, a fost aprobată lista acestora. De asemenea, potrivit Ministerului de Externe, în diasporă vor fi distribuite 2,5 milioane de buletine de vot.

Pentru scrutinul legislativ din 24 februarie, numărul secțiilor de votare a fost majorat cu 25 la sută față de alegerile prezidențiale din 2016. Astfel, în străinătate vor fi deschise 125 de secții de votare, se arată în hotărârea de Guvern. 42 dintre acestea se vor afla în cadrul ambasadelor și consulatelor Republicii Moldova, iar 83 vor fi deschise suplimentar. În Italia vor fi 29 de secții de votare, în România și Statele Unite ale Americii - câte 12, în Rusia - 11, în Franța - șapte, în Portugalia și Spania - câte cinci, în Marea Britanie și Irlanda de Nord - patru, în Ucraina, Canada și Turcia - câte trei, iar în Israel, Irlanda, Belgia, Cehia, Belarus și Germania - câte două. În același timp, doar câte o secție de votare va fi deschisă pentru moldovenii aflați în Grecia, China, Letonia, Azerbaidjan, Polonia, Suedia, Estonia, Lituania, Ungaria, Austria, Bulgaria, Elveția, Regatul Țărilor de Jos, Qatar, Japonia, Croația, Georgia, Emiratele Arabe Unite și Norvegia. Localitățile în care vor fi deschise toate cele 125 de secții de votare pot fi găsite pe portalul jurnal.md. În același context, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a făcut un apel către conaționalii din diasporă să se implice direct în alegeri ca funcționari electorali și să se adreseze la ambasadele din țările în care se află. În același timp, șeful legislativului, Andrian Candu, este împotrivă ca moldovenilor care muncesc în străinătate să li se ofere posibilitatea de a vota cu pașaportul expirat. Declarația a fost făcută la un post privat de televiziune.

Amintim că, anterior, compatrioții noștri aflați peste hotare au întocmit o petiție online, în care au cerut deschiderea a cel puțin 28 secții de votare suplimentar față de alegerile prezidențiale din 2016, când unele birouri electorale din străinătate au rămas fără buletine de vot și din această cauză mulți moldoveni nu au reușit să-și exprime opțiunea electorală.

Opinia ta contează. Comentează!