Au vrut explicații de la șeful CCA
Social 7 iunie 2018, 19:53 | 2164

Solicitările opoziției, din nou respinse de către guvernare. De această dată, fracțiunea PLDM a cerut, în cadrul ședinței Parlamentului, audierea președintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Dragoș Vicol. Motivul: în campania electorală pentru Primăria Chișinău nu s-ar fi asigurat accesul corect la informație și, respectiv, erau așteptate anumite explicații, dar n-a fost să fie. Solicitat de Jurnal TV, Dragoș Vicol a spus că declarațiile din legislativ au caracter politic.

Deputații liberal-democrați au citit concluziile raportului final al Centrului pentru Jurnalism Independent, în care au fost menționate mai multe posturi de televiziune.

Contactat telefonic, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Dragoș Vicol, ne-a spus că declarația deputatului Iurie Țap este una politică și că nu au fost aduse exemple concrete de încălcare a legii. Vicol a mai afirmat că urmează să fie dezbătut și raportul de monitorizare al CCA și, respectiv, vor fi făcute mai multe declarații. Centrul pentru Jurnalism Independent a prezentat săptămâna aceasta cel de-al cincilea raport de monitorizare a televiziunilor în campania pentru alegerile locale noi.

Printre concluzii a fost faptul că televiziunile controlate de șeful PD, Vladimir Plahotniuc, i-au făcut imagine electorală socialistului Ion Ceban, chiar dacă au anunțat că nu vor reflecta campania. Reprezentanții posturilor TV cu pricina nu au comentat concluziile CJI.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie