Proiect lansat de Ministerul Sănătății
Social 10 septembrie 2019, 20:46 | 1885

La Chișinău a fost lansat proiectul „Progresul cu privire la acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova”. Este vorba despre asigurarea unor servicii medicale de calitate. Autoritățile promit că vor cheltui cum se cuvine peste 80 de milioane de lei, oferiți de Agenția pentru Dezvoltare și Cooperare a Elveției.

Proiectul cu privire la acoperirea universală cu servicii de sănătate a fost lansat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, în parteneriat cu Banca Mondială și Crucea Roșie din Elveția.

Banii pentru proiect, 4,47 milioane de franci elvețieni, echivalentul a 80,54 de milioane de lei, oferiți de Agenția pentru Dezvoltare și Cooperare a Elveției, vor fi cheltuiți în cel mai eficient mod, afirmă secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Alexandru Voloc.

Realizarea proiectului, până în luna aprilie 2023, va fi asigurată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Banca Mondială și Crucea Roșie din Elveția. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie