Au dat startul propriei campanii
Politic 10 ianuarie 2019, 20:19 | 1155

Partidul Democrat, Partidul Șor și PSRM ar fi utilizat resurse administrative pentru activitățile electorale, deși oficial campania încă nu a început. Este una dintre concluziile Asociației Promo-LEX, care a urmărit acțiunile politicienilor în perioada 10 decembrie trecut - 8 ianuarie curent. Experți au prezenta astăzi un raport, potrivit căruia PSRM, Partidul Șor și Partidul Democrat au cheltuit în total aproape patru milioane de lei pentru diferite acțiuni cu caracter electoral. Reprezentanți acestora evită orice comentariu.

Experții de la Promo-LEX vorbesc și de implicarea unor comunități de caritate, asociate cu anumite formațiuni politice. De pildă, Fundația de binefacere „Din Suflet”, a Galinei Dodon, soția celui, care a fost șeful Partidului Socialiștilor, sau Fundația de binefacere „Miron Șor”.

Observatorii Promo-lex afirmă că prin intermediul cadourilor electorale, Partidul Șor a reușit să își dubleze și numărul de membri.

Membrii Asociației Promo-LEX au subliniat utilizarea resurselor administrative de către concurenții electorali.

Promo-LEX constată implicarea președintelui Republicii Moldova în promovarea candidaților desemnați de către PSRM pentru alegerile parlamentare, iar în cazul a două partide se poate vorbi de implicarea persoanelor, care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova, în activități cu tentă electorală. Este vorba despre PD și Partidul Șor.

Reprezentanți Partidului Democrat și ai Partidului Șor nu au fost de găsit pentru a da o replică, iar șeful Serviciului de presă al PSRM, Irina Astahova, a închis când a aflat că sună reporterul Jurnal TV. Constatările Promo-lex au fost realizate în cel de-al doilea raport al misiunii de observare a scrutinului parlamentar. Campania electorală propriu-zisă va începe pe 25 ianuarie.

Opinia ta contează. Comentează!