Cazul Gaudeamus, reprezentativ
Social 19 iunie 2018, 19:33 | 1254

Cazul cinematografului „Gaudeamus” a developat întreaga logică a actualei puteri, obișnuită să activeze noaptea, iar haosul, care se încearcă a se institui în orașul Chișinău, face parte dintr-un scenariu de compromitere a primarului ales, Andrei Năstase. Declaraţiile au fost făcute de către invitaţii emisiunii "Cabinetul din umbră" de la postul nostru de televiziune.

În cererea depusă la Primărie privind privatizarea terenului pe care se află „Gaudeamus”, s-a invocat drept motiv ”buna gestionare a cinematografului”, iar în situaţia în care a început demolarea acestuia, există circumstanţe pentru rezilierea documentului sau atacarea în instanţă a proprietarului, notează juristul şi cineastul Ion Şiman.

Fostul deputat Alexandr Petkov crede că gestionarea patrimoniului public poate fi adusă în câmpul legii mai degrabă printr-un referendum local.

În cadrul emisiunii s-a vorbit şi despre mai multe evenimente suspecte, precum scumpirea bruscă a asfaltului sau crearea blocajelor în transport odată cu victoria obţinută de Andrei Năstase la alegerile pentru Primăria Chișinău.

Invitaţii emisiunii au mai opinat că tergiversarea validării mandatului lui Andrei Năstase convine inclusiv celor cu interese imobiliare, care mai au probleme de rezolvat în privinţa terenurilor privatizate în mod dubios. Până la ora difuzării acestui material, nimeni dintre cei vizați direct sau indirect nu a dat replica.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie