Image-Description
Michalko, despre așa-numita reformă fiscală: Ne așteptăm ca autoritățile RM să ÎNCETEZE procesul de adoptare a acestor legi
Politic 27 iulie 2018, 09:45 | 2011

Uniunea Europeană așteaptă ca guvernarea de la Chișinău să stopeze procesul de adoptare a pachetului de legi privind așa-numita reformă fiscală, care au trecut astăzi de Parlament. Este reacția Șefului Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko.

„Republica Moldova și-a asumat angajamentele față de UE, inter alia prin Acordulde Asociere, Agenda de Asociere și Memorandumul de înțelegere privind asistența macrofinanciară, la fel ca și angajamentele față de alți parteneri internaționali. Legislația adoptată astăzi, dacă este aplicată, într-o manieră grăbită și netransparentă, ar putea duce la o încălcare a acestor angajamente și ar putea fi incompatibilă cu reformele în desfășurare care vizează consolidarea statului de drept, combaterea corupției, spălarea banilor și criminalitatea organizată și îmbunătățirea climatului de afaceri”, a declarat ambasadorul UE.

„Ne așteptăm ca autoritățile moldovene să înceteze procesul de adoptare a acestei legislații și să o aducă în conformitate cu standardele internaționale”, a adăugat Peter Michalko.

Opinia ta contează. Comentează!