Omul de afaceri Constantin Manole ar fi refuzat în 2010 să transfere un credit neperformant de la Victoriabank la Banca de Economii. Tot atunci, ar fi respins propunerea de a face business cu persoane din anturajul lui Vladimir Plahotniuc. Manole a fost arestat preventiv în martie 2017, fiind bănuit de evaziune fiscală. În data de 14 martie a acestui an, la doar câteva minute de la eliberarea din penitenciar, el a fost reținut din nou într-o altă cauză penală. În acest dosar, Manole a fost plasat în arest la domiciliu și este cercetat pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contactule după ce a luat un credit de la o bancă.

În cadrul emisiunii „60 de minute”, a fost prezentată o scrisoare, pe care Constantin Manole a întocmit-o atunci când era în Penitenciarul nr. 13. El dă numele celor care l-ar fi băgat în pușcărie și i-ar fi distrus afacerea.

În aceeași scrisoare, Manole povestește despre persecuțiile la care a fost supusă familia sa.

Fiica omului de afaceri, Elena Manole, a declarat că fratele ei ar fi fost ucis în bătaie pentru că tatăl lor ar fi refuzat să recunoască în instanță faptele care i se imputau.

În prezent, omul de afaceri Constantin Manole continuă să se afle în arest la domiciliu. Am încercat să aflăm opinia lui Serghei Iaralov despre acest subiect, dar el avea telefonul deconectat, la fel ca și șefa aparatului Procuraturii Generale, Oxana Țurcan. Nu a fost de găsit la telefon nici fostul șef al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie și nici fostul adjunct al Inspectoratului General al Poliției Gheorghe Cavcaliuc.