Nenorocirea s-a produs în orașul Bnei Brak, la nord-est de Tel Aviv. Poliția locală a spus că bărbatul a căzut de la etajul al treilea al unui bloc aflat în construcție. În urma tragediei, trei persoane au fost reținute, iar responsabilii de securitatea angajaților pe șantier urmează să fie demiși din funcție. Deocamdată, lucrările de construcție au fost suspendate și a fost deschis un dosar penal. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, Alexandru Roitman, a declarat pentru Jurnal TV că rudele victimei au fost informate despre tragedie și că autoritățile de aici colaborează cu cele israeliene în acest caz. Roitman a refuzat însă să ne spună din ce localitate este bărbatul decedat. În lunile februarie și martie ale acestui an, alți doi moldoveni care munceau în construcții în Israel au murit după ce s-au prăbușit în gol. Potrivit specialiștilor în domeniu din această țară, de regulă, cetăţenii străini veniți la muncă nu cunosc limba ebraică. Din acest motiv, ei nu primesc instrucțiuni privind siguranța muncii și nici nu-și cunosc drepturile de bază.