Aproape 1.800 de milionari în lei
Economic 24 mai 2018, 17:10 | 2588

În Republica Moldova ar fi aproape 1.800 de oameni care au obţinut anul trecut venituri de peste un milion de lei, conform declaraţiilor depuse la fisc, sau în creştere cu peste 240 de persoane faţă de anul precedent.

Cei mai mulţi dintre aceştia, adică 461 de moldoveni, au înregistrat venituri anuale de până la trei milioane de lei. Cel mai tânăr dintre ei are 24 de ani, iar cel mai vârstnic - 80 de ani. Asta a declarat directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Puşcuţa. Totodată, cel mai mare venit anual înregistrat de o persoană fizică a fost de aproape 64 de milioane de lei. Ca şi în anii precedenţi, cei mai mulţi oameni bogaţi sunt în Chișinău, a mai spus Puşcuţa. Aproximativ 210 mii de persoane fizice au depus declarații pe venit pentru 2017, cu peste 10 mii mai multe decât în 2016.

Opinia ta contează. Comentează!