Mesajul lui Alexandru Sârghi către Procuratura Generală a fost scris pe 3 ianuarie curent, însă potrivit newsmaker, care face trimitere la o sursă confidențială, până în prezent acesta nu a fost trimis la destinație, din motive necunoscute, deocamdată. În scrisoare, colegul de celulă a lui Veaceslav Platon, Alexandru Sârghi, condamnat la aproape 19 ani de închisoare pentru escrocherie, susține că i s-ar fi propus să îl omoare pe Platon în schimbul libertății. Totul a început în luna octombrie trecut, când a fost mutat din celula 142 în 7, unde era și afaceristul.

Potrivit lui Sârghi, a doua întâlnire a avut loc peste o săptămână, în biroul 24 al penitenciarului, unde se aflau trei persoane. El spune că era același Albert, Igor Pântea și un oarecare Constantin.

Potrivit avocatului Alexandru Botnariuc, ultima întrevedere cu Veaceslav Platon au avut-o pe data de 4 februarie. Avocatul a înregistrat o cerere pe numele directorului adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Viorel Perciun, privind efectuarea unui control în penitenciarul nr. 13 și suspendarea din funcție a lui Igor Pântea până la elucidarea cazului. Avocații insistă pe asigurarea securității lui Veaceslav Platon. Solicitat de Jurnal TV, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, ne-a comunicat următoarele: Cu referință la informația apărută în presă, privind accesul avocaților lui Veaceslav Platon în Penitenciarul nr.13 Chișinău, vă informez că acestea nu corespund realității. Administrația instituțiilor penitenciare nu restricționează accesul avocaților în penitenciare și creează toate condițiile pentru asigurarea respectării dreptului la apărare al persoanelor deținute. În legătură cu numărul mare de solicitări din partea avocaților, privind accesul în Penitenciarul nr.13 Chișinău și numărul redus de spații pentru întâlniri, administrația locului de detenție își organizează activitatea în acest sens în măsura în care să fie asigurat acest drept tuturor persoanelor deținute în Penitenciarul 13, inclusiv deținutului Platon.

Am încercat să vorbim cu șeful penitenciarului nr. 13, Igor Pântea, însă ofițerul de serviciu ne-a comunicat că nu ne poate face legătura cu acesta, întrucât nu este pe loc, iar când va reveni, nu cunoaște. Ofițerul de presă a Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihalceanu, a fost inabordabilă.