Deputații Partidului Socialiștilor nu au fost de găsit la telefon pentru a comenta apelul activiștilor civici. Ofițerul de presă al formațiunii, Irina Astahova, a declarat că o reacție în acest nu este, deocamdată. Menționăm că mai mulți reprezentanți ai societății civile au declarat că Blocul ACUM și PSRM trebuie să manifeste voință politică, să voteze adoptarea pachetului de legi privind dezoligarhizarea statului și să declanșeze alegeri anticipate, după sistemul electoral proporțional. Dacă aceste formațiuni politice nu pot ajunge la un consens, în joc ar putea intra Uniunea Europeană, Statele Unite și Rusia. Până în prezent, cele două formațiuni politice s-au așezat la masa de discuții doar o singură dată, dar nu s-a ajuns la vreun consens. Socialiștii insistă pe o coaliție cu partajarea funcțiilor, iar cei din Blocul ACUM spun tranșant că o majoritate parlamentară formată din deputații acestor două formațiuni este imposibilă. De asemenea, reprezentanții Blocului ACUM au propus un pachet de legi privind dezoligarhizarea statului și i-a îndemnat pe deputații socialiști să îl voteze.