Amânări în lanț în dosarul Șor
Politic 20 februarie 2019, 20:26 | 2012

Ședință de judecată în dosarul Șor, care urma să aibă loc astăzi la Curtea de Apel Cahul, a fost amânată pentru luna aprilie. Acest lucru a fost cerut de către avocatul lui Ilan Șor, Iulian Balan, care a motivat cu implicarea clientului său în campania electorală. La Cahul s-a deplasat reprezentanții comunității civice „Occupy Guguță”, care au cerut ca ședința să aibă loc oricum, chiar în absența lui Șor.

Avocatul Iulian Balan a precizat că amânarea ședinței s-a făcut în contextul campaniei electorale.

La Curtea de Apel din Cahul au venit și reprezentanții comunității „Occupy Guguță”, potrivit cărora lipsa inculpatului nu poate da peste cap o ședință programată într-un dosar de rezonanță.

Următoarea ședință a fost programată pentru ziua de 3 aprilie, la Curtea de Apel Cahul. Ilan Șor a fost condamnat pentru spălare de bani, dar și cauzare de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. În prima instanță, i s-au dat 7,5 ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis. Șor se află însă în libertate și acum. Asta pentru că pedeapsa ar urma să fie executată odată cu adoptarea unei sentințe definitive. Timp de jumătate de an, cauza penală a fost blocată în instanța de fond, pentru că în această perioadă ar fi fost tradusă sentința. Procesul a durat atât de mult pentru că ar fi existat o criză de traducători.

Opinia ta contează. Comentează!