Cerere respinsă a doua oară

Comisia Electorală Centrală a respins în mod repetat cererea de înregistrare a grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ privind anularea votului mixt. Hotărârea CEC a fost întâmpinată cu proteste.

Înainte de ședință CEC-ului, polițiștii au înconjurat clădirea, iar mai multe persoane nu au putut intra în instituție, chiar dacă în sală erau locuri libere.

Între timp, în fața sediului Comisiei Electorale Centrale, mai multe persoane scandau în favoarea referendumului legislativ.

Proiectul lui Sergiu Gurduza nu a întrunit însă numărul necesar de voturi.

Membrii grupului de inițiativă au intuit încă de dimineață că CEC-ul va lua anume această decizie.

Persoanele vizate de protestatari nu au comentat declarațiile lor. Cu exact două luni în urmă Comisia Electorală Centrală a mai respins o dată cererea de constituire a grupului de inițiativă privind organizarea referendumului anti-mixt. Şi atunci CEC-ul a invocat că propunerea ar contravine recomandărilor Comisiei de la Veneția. În replică, reprezentanții societății civile au declarat că argumentele sunt lipsite de substanță și au calificat decizia drept una politică.

Opinia ta contează. Comentează!