Image-Description
Cinci indivizi, în arest pentru furturi; Riscă ani grei de închisoare
Social 8 august 2018, 20:35 | 1686

O grupare criminală specializată în tâlhării, jafuri, furturi de safeuri și terminale de plată pe teritoriul țării a fost destructurată.

Astfel, au fost organizate mai multe percheziții, unde au fost depistate și ridicate mai multe sume de bani, bijuterii din aur, marijuana, telefoane mobile, cartele SIM, stații radio, un aparat de detectare a metalelor și mijloacelor bănești.

În aceste condiții, cinci membri ai grupării, printre care organizatorul, au fost reținuți și arestați pe un termen de 30 de zile. Suspecții au vârste cuprinse între 22 și 31 de ani, doi dintre care anterior judecați pentru infracțiuni patrimoniale.

Potrivit informațiilor, gruparea a comis infracțiuni pe teritoriile mun. Chișinău, Bălți, Edineț, Glodeni, Strășeni, Ialoveni, Călărași, Anenii Noi, Criuleni, Orhei și altele. Polițiștii au constatat implicarea membrilor grupării și peste hotarele țării (Federația Rusă și statele Uniunii Europene).

Suma totală a pagubelor ajunge până șa 2 milioane de lei.

Dacă vor fi recunoscuți vinovați, liderul și membrii grupului criminal riscă până la 15 ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie