Nemulțumiți de rezultatul alegerilor
Externe 3 decembrie 2018, 22:08 | 1112

Mii de georgieni contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale din 28 noiembrie. Oamenii se arată nemulțumiți de victoria lui Salome Zurabişvili, spunând că scrutinul a fost fraudat. La manifestație de ieri din orașul Tbilisi a fost și candidatul învins, Grigol Vaşadze, care a cerut alegeri parlamentare anticipate.

La protest a fost și candidatul opoziției, care a fost învins, Grigol Vaşadze. Acesta a descris scrutinul drept „o farsă infracţională” şi a cerut alegeri parlamentare anticipate.

Protestatarii au fost susținuți și de către fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, care se află acum în exil.

Potrivit Reuters, observatorii internaționali au spus că turul doi de scrutin pentru alegerea președintelui a fost „competitiv”, dar una din părți s-a „bucurat de un avantaj necuvenit”. Este vorba de candidata partidului la guvernare, Salome Zurabişvili, care ar fi folosit resursele administrative. Potrivit rezultatelor celui de-al doilea tur al scrutinului, Salome Zurabişvil a obţinut aproape 60 la sută din voturi, în timp ce oponentul său, Grigol Vaşadze, puțin peste 40 la sută. Victoria lui Salome Zurabişvili a fost contestată de opoziţie imediat după publicarea rezultatelor.

Opinia ta contează. Comentează!