Agitație politică în timpul orelor
Politic 27 februarie 2018, 19:43 | 1763

Politică și promisiuni electorale, în loc de artă, la Colegiul ”Alexandru Plămădeală” din Chișinău. Elevilor li s-a spus să lase la o parte creionul și hârtia, pentru a o asculta pe proaspăta deputată PD, Aliona Babiuc.

Aceasta a mers la liceul de arte să le vorbească despre o inițiativă a formațiunii ce ține de scoaterea camerelor de supraveghere în timpul Bacalaureatului. Imaginile video ne-au fost expediate de către un telespectator, care a ascultat discursul deputatului PD, Aliona Babiuc. Potrivit șefei Colegiului de artă, Liliana Recilă, parlamentarul a vorbit mai mult de politică și mai puțin de învățământ. Aliona Babiuc spune însă că întâlnirea a fot organizată la solicitarea șefei acestei instituții de învățământ. Ea confirmă că le-a vorbit elevilor de la arte despre situația socială, economică și politică și a negat le-ar fi promis acestora scoaterea camerelor de supraveghere din timpul Bacalaureatului. Membrii Partidului Democrat au mai organizat întâlniri de acest fel în mai multe școli. Recent, deputatul Marcel Răducan, s-a întâlnit cu studenții Universității Agrare. Deputatul Dumitru Diacov a fost la Liceul „Tudor Vladimirescu” și la Centrul pentru medicii de familie numărul 3. Deputatul Anatolie Zagorodnîi s-a întâlnit cu elevii și profesorii de la Liceul Teoretic ”Traian”. Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, ne-a declarat că discuțiile politicienilor cu elevii și studenții este o practică obișnuită pentru activitatea oricărui partid, iar PD nu ar fi o excepție.

Opinia ta contează. Comentează!