Autospecialele vechi au fost mișcate încet pe străzi, ca să le vadă cât mai mulți oameni
Social 16 octombrie 2020, 19:58 | 986

Cinci autospeciale Kamaz, la mâna a doua, s-au perindat astăzi, cu drapelul Rusiei, pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală, provocând ambuteiaje. Municipalitatea a organizat o ceremonie oficială de întâmpinare a cadoului rusesc. Încă în luna iulie, Primăria Chișinău anunța că va primi, donație, din partea administrației orașului Moscova, un lot de autospeciale pentru întreținerea infrastructurii rutiere. Întâmplător sau nu, acestea au ajuns la Chișinău în plină campanie electorală.

Mașinile de deszăpezire, donate de Rusia, se numesc „Kamaz”, dar utilajele și remorcile sunt germane. Autospecialele sunt vechi, dar primarul Ceban spune că încă pot fi utilizate. ION CEBAN, primarul capitalei: "Sunt parțial utilizate. Nu pot să vă spun cât cu exactitate, dar sunt cu kilometraj foarte bun și în deplină funcționalitate."

Întrebat dacă autospecialele pot fi considerate „cadou electoral”, primarul capitalei a spus că acestea urmau să ajungă la Chișinău încă în primăvară, dar nu a fost posibil din cauza pandemiei. Asta deși în primăvară pandemia abia încolțise regiunea, în Rusia, Ucraina și Moldova înregistrându-se un număr infim de infectări în comparație cu situația din ultimele zile.

ION CEBAN, primarul capitalei: "Referitor la aceste autospeciale, încă odată repet, trebuiau să ajungă încă în primăvară, dar era COVID.Toate procedurile, inclusiv pandemia au făcut ca autospecialele să ajungă abia astăzi. Eu nu văd nicio problemă. Dacă aveți nevoie, vă putem prezenta toate actele, discuțiile cu părțile ucrainene, ruse."

În contrast cu modul în care, în luna mai, autoritățile moldovene au recepționat, sub un pod hidos de la marginea Chișinăului, convoiul românesc din 20 de camioane cu echipamente medicale anti-COVID - astăzi, autospecialele vechi, donate de Rusia, au fost aduse în centrul Chișinăului și mișcate încet pe străzi ca să fie văzute de cât mai mulți oameni, chiar dacă, din această cauză, s-au creat ambuteiaje enervante. Atunci, în cazul ajutorului românesc, edilul capitalei s-a spălat pe mâini, menționând că nu Primăria a organizat ceremonia de recepționare a ajutorului de peste Prut.

Opinia ta contează. Comentează!