Înfrângere rușinoasă pentru Atletico
Sport 20 aprilie 2018, 12:35 | 1914

Surpriză mare în runda a 33-a din La Liga. Real Sociedad a trecut cu 3-0 de Atletico Madrid, ocupanta locului secund.

Echipa lui Diego Simeone nu a reușit să profite de pașii greșiți făcuți de granzii Barcelona și Real Madrid - ambele au remizat în această etapă. Presată de rivala Real, care încearcă să îi sufle locul secund la final de sezon, Atletico Madrid a suferit un eșec surprinzător pe Estadio Anoeta. Real Sociedad a avut emoții în minutul 21, cand Rulli a parat reluarea lui Godin, apoi gazdele au deschis scorul. Willian Jose a facut 1-0 și acesta a fost și scorul pauzei. Repriza secundă a adus alte goluri ale bascilor. Juanmi a semnat o dubla pe final de partida și Real Sociedad a bifat al treilea succes consecutiv în Primera. În schimb, Atletico a rămas cu un singur punct cucerit în ultimele 4 deplasări.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie