Aeroportul, în vizorul deputaților
Politic 12 august 2019, 22:55 | 2288

Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție ar urma să examineze modul în care a fost concesionat Aeroportul Internațional Chișinău. Sesizarea vine din partea membrilor Comisiei parlamentare de anchetă privind privatizările desfășurate în perioada 2013-2019. Potrivit deputaților, acordul semnat între stat și concesionar nu este decât ”o infracțiune pusă la cale de foști sau actuali funcționari publici”.

Până instituțiile statului își vor face treaba, membrii comisiei consideră că Aeroportul a fost privatizat într-un mod dubios.

Iar contractul de concesionare a fost întocmit în baza unor clauze, în detrimentul statului, mai spune Munteanu.

Într-o postare pe facebook, vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari scrie că pe lista celor care ar trebui să fie anchetați trebuie să se regăsească viceprim-ministrul și ministrul Economiei de atunci, Valeriu Lazăr, președintele Comisiei de concurs privind selectarea concesionarului, fostul ministru adjunct al Economiei, Tudor Copaci, fostul prim-ministru Iurie Leancă și alți funcționari. Aeroportul a fost dat în concesiune în 2013 pentru o perioadă de 49 de ani. De atunci, în doar trei ani, firma concesionară, „Avia Invest” SRL, şi-a schimbat de trei ori proprietarii. Persoanele vizate nu au comentat, deocamdată, declarațiile deputaților. 

Opinia ta contează. Comentează!