Image-Description
Un nou caz de rujeolă: Virusul a fost depistat la o adolescentă din Otaci
Social 16 octombrie 2018, 10:40 | 1315

Încă un caz de rujeolă. Virusul a fost depistat la o adolescentă de 15 ani care locuiește temporar în orașul Soroca.

Medicii spun că pacienta ar fi contaminat virusul după ce a fost în Ucraina.

„A fost înregistrat un caz de rujeolă la o fetiță de 15 ani care nu a fost vaccinată. Fata a primit tratamentul în Soroca, deși nu este originară de aici. Ea temporar locuiește la o mătușă în oraș. Adolescenta este din orașul Otaci”, a menționat Ludmila Ciobanu, directorul Centrului de Sănătate din Soroca, pentru presa locală.

Rujeola sau pojarul, cum i se mai spune în popor, este o boală contagioasă care adesea duce la complicații grave şi chiar la deces. Cei mai vulnerabili sunt copiii cu vârsta de până la cinci ani, dar şi adulţii de peste 20 de ani.

Maladia se răspândește pe aceleași căi clasice și anume prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale pe care persoana infectată le împrăștie în jur în timpul tusei, strănutului, râsului sau vorbirii.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie