Raportul UE, ignorat la Chișinău
Politic 12 octombrie 2018, 14:50 | 2315

Raportul Uniunii Europene, ignorat de Parlamentul de la Chișinău. Șeful legislativului a refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței o propunere a PLDM, privind audierea reprezentanților Guvernului în legătură cu raportul critic votat de europarlamentari.

Deputații nu pot face propuneri de suplimentare a ordinii de zi în condițiile în care aceasta a fost aprobată deja. O excepție poate face doar președintele Parlamentului. Astfel, fracțiunea PLDM a făcut apel la Andrian Candu să accepte inițiativa de audieri.

Imediat după asta, șeful Legislativului a trecut la examinarea proiectelor, fără a lua în seamă propunerea liberal-democraților. Amintim că pe 9 octombrie, europarlamentarii din Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European au votat un raport privind implementarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Printre concluzii s-a numărat faptul că orice decizie privind viitoarele plăți din asistență macrofinanciară europeană pentru Republica Moldova ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare și doar în cazul în care acestea se vor desfășura în conformitate cu standardele internaționale. Mai mult, şi suportul bugetar ar trebui să rămână în așteptare până când autoritățile de la Chișinău vor înregistra progrese semnificative în ceea ce privește standardele democratice.

Opinia ta contează. Comentează!