„În 2012 a încercat să mă corupă. Îmi propunea bani, funcții… Voia să-mi cumpere tăcerea”, a declarat Andrei Năstase, la TV8. Copreședintele ACUM a evitat să spună numele intermediarului, dar a precizat că este vorba despre cineva din presă.

„Aș pune într-o situație jenantă pe cineva la care eu țin. Cineva din presă mi-a transmis un mesaj de la Plahotniuc. Eram în Germania atunci și, când am revenit acasă, primul lucru care l-am făcut a fost să merg la televiziune și să-l trimit acolo de unde a venit pe lumea asta”, a punctat politicianul.

Andrei Năstase a explicat și motivul din care Plahotniuc și-ar fi dorit să-l corupă. „Vorbeam despre atacurile raider, despre spălătoria mafiei rusești, despre preluarea de bănci, de televiziuni. Dânsul avea interesul ca eu ca și avocat să mut hârtiile de la o instanță la alta. Să fac demersuri, scrisori, apeluri. Important era să nu ies la televizor, pentru că-l deranja”, a mai spus Năstase.

Telefonat pentru o replică, Vladimir Plahotniuc nu a răspuns la telefon.