Acuză medicii de moartea copilului
Social 6 decembrie 2018, 20:28 | 16039

Aștepta un copil sănătos, dar la maternitate i-au spus că l-a născut mort. Este drama unei tinere din raionul Căușeni, care îi acuză pe medici de neglijență și vrea să-i tragă la răspundere. Administrația spitalului raional și poliția au pornit anchetele de rigoare. O claritate în acest caz va face expertiza medico-legală.

Luminița Guzun din satul Cârnățenii Noi este ruptă de durere. Ea crede că tragedia nu ar fi avut loc, dacă nu ar fi fost lăsată să îndure chinuri groaznice, ore în șir, pe holurile maternității din Căușeni, ca mai apoi, la naștere să i se spună că a adus pe lume un băiat mort.

Fata dă vina pe una dintre moașele maternității și pe medicul pediatru, care ar fi lăsat-o fără atenție.

Într-un final, a fost luată să nască, dar nu știa ce o așteaptă.

Tânăra este convinsă că băiatul ei s-a născut viu.

Să o susțină pe Luminița Guzun au venit mama sa și soacra. Soțul este plecat la muncă în Germania.

De vină sunt medicii, afirmă rudele Luminiței Guzun.

Tânăra și rudele cer o pedeapsă aspră pentru cei vinovați de moartea copilului.

Administrația Spitalului Raional Căușeni nu comentează situația, invocând o anchetă de serviciu.

O investigație a pornit și poliția din Căușeni.

Toate părțile implicate așteaptă rezultatele expertizei, pe care o efectuează Centrul de Medicină Legală din Chișinău. Acestea vor fi gata în aproximativ o lună.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie