În termen de 14 zile de la demisia primului ministru al Armeniei, Parlamentul trebuie să aleagă, conform Constituției, un nou șef al Cabinetului de miniștri. În cazul în care prim-ministrul nu este ales din două încercări, legislativul este dizolvat și sunt anunțate alegeri anticipate. Toate cele patru fracțiuni parlamentare au declarat, însă, că nu vor lansa candidați pentru funcția de șef de Guvern. Astfel, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în prima jumătate a lunii decembrie. Nikol Pașinyan a devenit prim-ministrul Armeniei la începutul lunii mai curent, în urma unor proteste stradale de amploare, el fiind liderul opoziției. Manifestațiile au fost generate de intenția șefului statului, Serj Sarksyan, de a se menține la putere după ce și-a încheiat două mandate prezidențiale. La o săptămână după ce a fost acceptat să preia conducerea executivului și a primit puteri sporite, Serj Sarksyan a demisionat sub presiunea străzii.