Președinte pe viață
Externe 12 martie 2018, 20:26 | 1596

Președintele Chinei, Xi Jinping, și-a asigurat funcția de șef al statului pe viață. Parlamentul de la Beijing a votat aproape unanim o modificare a Constituției țării, prin care este eliminat numărul de mandate prezidenţiale.

Reales în toamna anului trecut în fruntea statului chinez, Xi Jinping trebuia să îşi anunţe atunci succesorul în faţa congresului partidului comunist. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, lăsând să se înțeleagă că va candida din nou, cu toate că se afla la numărul maxim de mandate permis de Constituţia chineză. Prin urmare, partidul comunist s-a pronunțat pentru schimbarea legii fundamentale, iar Xi Jinping, în vârstă de 64 de ani, poate rămâne atât şeful partidului unic, cât şi liderul armatei, pe viaţă

Pe de altă parte, guvernul chinez afirmă că modificarea constituției vizează protejarea autorităţii partidului şi că aceasta nu înseamnă o preşedinţie pe viaţă pentru Xi Jinping. Limitarea de două mandate prezidenţiale, a câte cinci ani, a fost inclusă în constituţia chineză în 1976, după moartea lui Mao, de către Deng Xiaoping, care a evidențiat pericolul cultului personalităţii şi al conducerii exercitate de către un singur om. .

Opinia ta contează. Comentează!