Contribuabilii plătesc, Țuțu se laudă
Politic 20 noiembrie 2018, 23:08 | 2710

Imaginile cu deputatul PD Constantin Țuțu, care pozează pe drumurile din suburbiile Chișinăului, au devenit tot mai frecvente în ultimul timp. Acesta se laudă că ar contribui la reparația mai multor străzi. O investigație publicată în Ziarul de Gardă arată că Țuțu își atribuie meritele pentru lucrări făcute cu bani publici.

Sursa scrie că începând cu iunie 2018, deputatul Constantin Țuțu și-a atribuit reparația a cel puțin opt străzi din orașul Durlești. Din postările sale pe rețelele de socializare, dar și de pe pagina de facebook a Partidului Democrat din același oraș, se arată că la inițiativa deputatului ar fi fost reparate străzile Caucazului, Dimo, Toma Alimoș, Testemițanu, Vasile Alecsandri, Valea Babei, Plopilor și Cișmelelor. Lucrările de reparație ar fi început la inițiativa deputatului PD, după ce localnicii i-au solicitat acest lucru, scrie Țuțu pe rețelele de socializare.

Autoarea materialului l-a contactat pe primarul de Durlești, Eleonora Șaran, pentru a afla din ce surse sunt reparate drumurile și care este aportul concret al deputatului Țuțu. Nedumerită, Eleonora Șaran a sugerat ca toate întrebările să-i fie puse personal lui Constantin Țuțu. La insistența reporterului, funcționara a precizat că străzile sunt, de fapt, reparate din bani publici, iar deputatul Țuțu ar fi ”cel care participă la discuțiile cu cetățenii și convinge instituțiile publice responsabile să ofere finanțare”. Șeful Direcției transport public și căi de comunicație din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, Vitalie Butucel, a declarat pentru Ziarul de Gardă că reparația drumurilor din Durlești ține de competența autorităților locale.

Iar la 15 iunie 2018, Constantin Țuțu anunța „cu mândrie” începerea lucrărilor de reparație a străzii Caucazului din orașul Durlești. „Suburbiile capitalei ar trebui să fie o prioritate pentru cei care conduc Primăria Chișinău, nu să-și amintească de această centură de aur a orașului doar în timpul campaniei electorale”. Astfel își începea citatul Țuțu, sau persoana responsabilă de postările apărute pe pagina acestuia. Potrivit Agenției Achiziții Publice, pentru reparația drumului, din bani publici, au fost alocate peste cinci milioane de lei.

În octombrie curent, deputatul anunța despre reparația străzii Dimo din Durlești. Pentru această stradă, contribuabilii au plătit șapte milioane de lei.

Laudele nu se termină însă aici. Constantin Țuțu și-a atribuit și reparația drumului de acces spre comuna Bacioi. Acum o lună, deputatul a transmis un demers către viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, prin care îi solicita implicarea în rezolvarea problemei privind reparația drumului în comuna Bacioi și identificarea resurselor necesare pentru realizarea lucrărilor de reparație. La scurt timp, Țuțu a primit răspuns afirmativ. Pentru reabilitarea drumului de acces spre comuna Bacioi, circa 8 mii de metri pătrați, din bugetul municipal au fost alocați 3,5 milioane lei.

Mai nou, Țuțu a participat și la inaugurarea liniei de troleibuz Chișinău-Trușeni. Deși pe Facebook, deputatul s-a lăudat că „a contribuit la acest proiect”, la întrebarea jurnaliștilor prezenți la fața locului, de ce a venit la eveniment, Țuțu a răspuns modest: „Am venit sa ma bucur”. ”În calitate de deputat am făcut mai multe demersuri, pentru ca erau multe probleme cu transportul public aici”, a precizat deputatul PD.

Localitățile Băcioi, Trușeni, Codru, Durlești și Sângera, unde Constantin Țuțu și-a intensificat activitatea, fac parte din aceeași circumscripție uninominală, nr 33. Întrebat dacă va candida pe circumscripția dată, Țuțu a răspuns că decizia le aparține colegilor de partid. Deputatul PD nu a fost de găsit pentru a oferi o reacție.

Opinia ta contează. Comentează!