Schemă complexă de furt de terenuri
Social 13 iunie 2018, 19:40 | 2676

Primarul comunei Trușeni, Ion Apostol, ales pe listele PD, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat într-un dosar penal. Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, Apostol ar fi creat o schemă de înstrăinare a terenurilor ce aparțin administrației locale. Sursele Jurnal TV afirmă că la Truşeni a fost un furt, cu implicarea mai multor persoane cu funcţii de răspundere.

Într-un comunicat plasat pe site-ul Centrului Naţional Anticorupţie se arată că terenurile au fost legalizate prin fals de documente.

Potrivit surselor Jurnal TV, de fapt nu este vorba despre înstrăinarea terenurilor, ci despre un elementar furt al unei bucăţi din pădure, pe care urmau să fie construite vile. Trei hectare de pădure din comuna Truşeni ar fi fost împărţite în terenuri a câte 6 ari pentru 70 de loturi de vile. Pentru zece dintre acestea au şi fost găsiţi clienţi. Totul a fost posibil după ce cele trei hectare de pădure au fost alipite în mod ilegal la întovărăşirea pomicolă din Truşeni. Astfel, după o verificare întocmită de fostul inginer cadastral al localităţii, suprafaţa întovărăşirii a crescut în mod paradaxol de la 48 la 51 de hectare, ceea ce vedem în imagine. Mai mult. Cele 10 terenuri au fost atribuite cu dată anterioară, ca şi cum cei 10 beneficiari ar fi fost membri ai întovărăşirii pomicole încă din anii '90 ai secolului trecut. De fapt, pe atunci, persoanele respective aveau între 8 şi 13 ani. Întreaga afacere s-ar fi făcut inclusiv prin falsificarea deciziilor Consiliului local, în anii 2014 şi 2015, la care ar fi contribuit din plin unul dintre peşedinţii Consiliului local de la acea vreme, împreună cu secretara Consiliului. Cinci dintre cele zece cereri de privatizare abuzivă a terenurilor ar fi fost contrasemnate de către primarul PD-ist, reţinut pentru 72 de ore, iar altele cinci - de secretara Consiliului local. Aceasta n-a fost de găsit la telefon pentru a comenta subiectul, la fel ca şi fostul inginer cadastral. Sursele noastre afirmă că şi acesta ar fi fost reţinut, chiar dacă CNA nu comunică nimic în acest sens.

Jurnal TV va urmări evenimentul şi va reveni cu mai multe informaţii în ediţiile noastre de ştiri.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie