Avocatul lui Gheorghe Petic, Anatolie Istrate, spune că la ședința precedentă, instanța l-a obligat pe procuror să traducă unele materiale din dosar.

Potrivit apărării, instanța l-a obligat, repetat, pe procuror să aducă materialele necesare până la ședința programată pentru luna iunie. Gheorghe Petic afirmă că în penitenciar are parte de rele tratamente, pe care i le aplică administrația închisorii.

Gheorghe Petic susține că a cerut în repetate rânduri să-i fie verificate condițiile de detenție, dar nimeni nu reacționează.

Președintele PD, Vladimir Plahotniuc, nu a fost de găsit pentru a comenta acuzațiile lui Gheorghe Petic. Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, ne-a spus că instituția va emite o reacție mai târziu. În noul dosar, Gheorghe Petic riscă până la șapte ani de închisoare. El a fost condamnat recent la trei ani și șase luni de pușcărie și va trebui să plătească și o amendă de 30 de mii de lei într-un dosar, în care este acuzat de viol și violare de domiciliu. Petic a respins învinuirile, declarând că este vorba despre un dosar deschis din considerente politice, după ce a deconspirat o schemă de contrabandă cu țigări, în care ar fi implicați funcționari de pe ambele maluri ale Prutului.