Plahotniuc VS Porumboiu, verdict final
Social 7 martie 2018, 16:23 | 4716

Verdict final în procesul inițiat de către şeful PD, Vladimir Plahotniuc, împotriva lui Adrian Porumboiu, om de afaceri din România. Pretenția lui Plahotniuc era ca Porumboiu să nu-i mai rostească vreodată numele, dar Tribunalul Vaslui i-a respins cererea, calificând-o drept aberantă. Oligarhul de la Chișinău nu a comentat această decizie.

Decizia definitivă a fost luată de Tribunalul Vaslui încă în luna ianuarie, dar presa a aflat despre ea zilele trecute. "Hotărârea judecătorilor a fost una cât se poate de normală pentru un stat civilizat, Plahotniuc fiind informat cã nu se poate aproba aşa ceva în România", notează publicaţia Vremea Nouă cu referire la solicitarea şefului PD.

Plahotniuc a atacat la mijlocul lunii decembrie hotărârea primei instanţe, iar avocatul lui a declarat atunci că solicitarea a fost înaintată după ce Adrian Porumboiu l-ar fi ameninţat printr-o scrisoare pe şeful PD cu denunţarea penală pe motiv că ar fi în spatele unui grup infracţional, care i-ar fi preluat firmele din agricultură.

Mai exact, Porumboiu l-a acuzat pe oligarhul moldovean că ar sta în spatele companiei Trans Oil, care a achiziționat de la el cele mai mari societăţi din agricultura vasluiană şi nu i-a achitat nici măcar 5 la sută din obligațiile contractuale. Precizăm că doar una dintre firmele lui Porumboiu a fost ani la rând cea mai importantă din agricultura României, iar întregul grup al afaceristului avea peste 6000 de angajaţi.

Preşedintele companiei Trans Oil este Vaja Jhashi, un apropiat de-al lui Plahotniuc. Cetățean american, georgian, rus și moldovean, Vaja Jhashi s-a aflat alături de prim-ministrul Pavel Filip în vizita pe care acesta a efectuat-o în Emiratele Arabe Unite, la sfârşitul lunii ianuarie. Vaja Jhashi a respins anterior orice ilegalitate în afacerile cu Porumboiu, iar Vladimir Plahotniuc nu a comentat acest subiect.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie