Image-Description
S-a aflat abia acum: Care au fost ultimele cuvinte ale lui Ronaldo, în vestiarul Realului
Sport 8 septembrie 2018, 09:05 | 4004

Cristiano Ronaldo nu a marcat niciun gol în finala UEFA Champions League (3-1 cu Liverpool), dar a avut rolul de lider al lui Real Madrid. Marca a anunțat care au fost ultimele cuvinte ale starului, în vestiarul de la Kiev, la pauza meciulului, ultimul disputat de CR7 pentru gruparea blanco.

”Să câștigăm și să facem istorie”, a fost mesajul motivațional transmis de Cristiano. Iar colegii săi l-au ascultat. ”Galacticii” s-au impus cu 3-1, după golul lui Benzema și dubla lui Bale și au câștigat a treia Ligă consecutivă.

Barcelona este echipa care a anunțat prin vocea lui Lionel Messi că e momentul să pună capăt hegemoniei rivalei de la Madrid.

"Cred că e timpul să câştigăm din nou Champions League, pentru că au fost 3 ani la rând în care am fost eliminaţi în sferturile de finală. Probabil că ultima eliminare a fost şi cel mai greu de digerat, din cauza rezultatului (0-3 cu Roma, după 4-1 acasă - n.r.) şi a modului în care s-a jucat meciul.

Consider că trebuie să ne propunem asta. Avem o echipă extraordinară şi putem să o facem. Nu sunt doar vorbe, avem o echipă capabilă să lupte pentru câştigarea acestei competiţii", a declarat Messi, într-un interviu acordat Radio Catalunya.

Cristiano Ronaldo nu a marcat încă deloc pentru noua sa echipă, Juventus, în trei meciuri oficiale, după ce a marcat 450 de goluri în 438 de meciuri pentru Real Madrid, în toate competiţiile.

Juventus l-a cumpărat pe portughezul de 33 de ani, cvintuplu câştigător al "Balonului de Aur", cu 100 de milioane de euro, plus 12 drept bonusuri. Unul din motivele plecării lusitanului ar fi fost și relația rece pe care acesta o avea cu președintele Florentino Perez.

Opinia ta contează. Comentează!