Marina Tauber a completat delegația parlamentară la APCE
Delegația Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost completată cu Marina Tauber, din „Partidul Șor”.
Hotărârea Legislativului a fost votată de deputații PD și PSRM. Tot astăzi au fost operate modificări în componența nominală a unor comisii permanente. Marina Radvan de la PSRM a devenit membru al Comisiei cultură și educație. Radvan a înlocuit-o pe Ala Pilipețcaia, care a devenit secretar la Comisia de control al finanțelor publice. Membru al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a devenit Radu Rebeja, de la PD.