În opinia opoziției, noul proiect nu prevede reglementări care ar rezolva problema monopolului de pe piața de publicitate.

„Avem un holding care are un microfon unic, adică toate spoturile sunt din același microfon, deși toate cele șapte posturi TV beneficiază de bani din publicitate. În viziunea mea este o practică rușinoasă”, a menționat deputatul PLDM, Maria Ciobanu.

„Problema ține de acel mecanism de măsurător de care noi fugim. De aici vine problema majoră. Atât timp cât nu vom avea un mecanism coerent și clar, prevederile cu care e vine acum nu soluționează problema și această situație dominantă va sigura acel monopol și în informarea populației”, a spus și Iurie Țap.

„Nu poți administra artificial piața publicității, altfel cum rămâne cu libera concurență. Cine are un produs mai bun, are și mai multă publicitate. Sau propuneți să împărțim publicitatea la nivel egal? Asta nu e corect. Care televiziune e mai bună, aceea beneficiază de mai multă publicitate”, a declarat deputatul PD Corneliu Mihalache, unul dintre autorii proiectului

„Este problema reglementării privind selectarea măsurătorului. Asta e problema de bază”,a insistat liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu.

Deputații PLDM s-au referit la monopolizarea, de către PD și PSRM, a pieţei de publicitate, despre care încă la începutul acestui an au dat alarma patru posturi de televiziune, inclusiv Jurnal TV. Printr-o plângere extinsă, postul de televiziune a deconspirat faptul că beneficiarii finali ai acestor înțelegeri de cartel sunt Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon și Corneliu Furculiță, și a cerut Consiliului Concurenței lichidarea înțelegerii, sancționarea vinovaților și liberalizarea pieței publicitare.

Reprezentanții caselor de vânzări Сasa Media şi Exclusive Sales House, menționate în sesizare, au negat anterior faptul că ar acţiona împreună.