În timp ce copreședintele Blocului ACUM Platforma DA și PAS Andrei Năstase discuta cu mai mulți locuitori din comuna Băcioi, câteva persoane au încercat să tulbure buna desfășurare a întâlnirii.

Una dintre persoanele din imagine este Sorin Dornea, ales local din Băcioi din partea Partidului Democrat și fost consilier al lui Constantin Țuțu.

Alt bărbat care a dat buzna la întâlnirea dintre Andrei Năstase și locuitorii comunei Băcioi a spus că îl cheamă Ion.

În realitate, însă, numele acestuia este Radu Crețu. El apare în câteva fotografii de la o nuntă alături de șeful Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și deputatul PD Constantin Țuțu. Tot el poate fi văzut în câteva poze publicate pe pagina de Facebook a organizației din Băcioi a PD, la fel alături de Țuțu. Andrei Năstase a fost nu doar huiduit, dar și îmbrâncit. S-a întâmplat chiar în timp ce răspundea la întrebarea lui Radu Crețu.

Astăzi, Platforma Demnitate și Adevăr a emis un comunicat, în care susține că polițiștii prezenți la evenimentul din Băcioi nu și-au respectat obligațiile și că reprezentanții PD, printre care și oameni aflați în stare de ebrietate, nu au fost evacuați. Autorii comunicatului mai spun că vor depune sesizări către instituțiile care au obligația constituțională de a păstra ordinea publică și de a asigura condițiile legale de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 24 februarie. De menționat că astfel de provocări s-au produs la mai multe întâlniri ale candidaților Blocului ACUM Platforma DA și PAS cu alegătorii. Ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău Natalia Stati nu ne-a răspuns la telefon pentru comentarii la acest subiect. Nu au fost de găsit nici purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, și nici deputatul PD Constantin Țuțu. Lui Radu Crețu i-am expediat un mesaj pe Facebook, dar acesta a rămas fără răspuns. Pe de altă parte, consilierul local din Băcioi Sorin Dornea ne-a răspuns la telefon, dar după ce a aflat că este căutat de un reporter Jurnal TV, a declarat că este ocupat.

Amintim că, în comuna Băcioi, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor locale, care a avut loc în data de 3 iunie 2018, Andrei Năstase a obținut 2.380 de voturi, iar contracandidatul său, Ion Ceban - 568 de voturi.