Și-au sărbătorit ziua prin proteste
Externe 9 martie 2018, 20:10 | 1491

De ziua lor, femeile din mai multe țări ale lumii au sărbătorit prin... acțiuni de protest. Din Coreea de Sud până în Spania, sute de mii de manifestante au ieșit pe străzi pentru a cere respect față de ele, salarii egale cu ale bărbaţilor şi protecţie în faţa violenţei.

Cele mai ample proteste de 8 martie au avut loc în Spania, unde femeile au cerut în stradă respectarea propriilor drepturi. Cele peste cinci milioane de manifestante au vrut să atragă atenția asupra discriminării, hărţuirii şi violenţelor la care sunt supuse. Ele au mai cerut să fie plătite la fel de bine ca bărbaţii, dacă ocupă posturi similare.

De Ziua Internațională a Femeii, un marș de amploare a fost organizat și în Turcia. Protestatarele au ocupat unul dintre cele mai importante bulevarde din Istanbul pentru a atrage atenţia asupra nedreptăților față de femei și au cerut mai multă libertate.

Mii de femei au ieșit în stradă și la Paris, dar și în capitala Germaniei, unde au scandat lozinci feministe.

Pe fondul campaniei mondiale „MeToo” împotriva hărţuirii sexuale şi a discriminării, demonstrantele din Coreea de Sud le-au îndemnat pe femei să vorbească atunci când sunt supuse abuzurilor.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie