Trei frați s-au înecat la Pohrebeni
Social 28 mai 2018, 19:32 | 5614

Trei frați s-au înecat ieri, într-un iaz din apropierea localității Pohrebeni din raionul Orhei. Cel mai mare avea 12 ani. Ultima oară, copiii au fost văzuți într-o barcă, în timp ce treceau iazul. Salvatorii i-au căutat toată noaptea.

Salvatorii spun că au lucrat toată noaptea, pentru a recupera victimele.

Pe malul iazului l-am găsit și pe un verișor de-al celor trei băieți înecați. El spune că băieții au încercat să urce în barcă, doar că aceasta s-a răsturnat.

Potrivit femeii, feciorul său mai mare mergea deseori în vizită la paznicul de la iaz, întrucât erau cunoscuți.

Și vecinii confirmă că i-au văzut de dimineață cum au plecat spre iaz împreună cu paznicul.

Primarul satului Pohrebeni ne-a spus că deși familia se descurca greu, mama copiilor nu a acceptat niciodată să îi ducă la un orfelinat.

Poliția a pornit un proces penal. Cei trei copii găsiți înecați mai aveau două surori de trei și patru ani. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie