Judecătorii neagă că ar fi îndeplinit indicații
Patrula Jurnal TV 28 octombrie 2019, 13:41 | 3427

Mai multi magistrati, care ar fi indeplinit indicatii de la fostul presedinte al Curtii Supreme de Justitie, Ion Druta, in anumite dosare, neaga acest lucru. Asta desi in urma perchezitiilor in biroul si casa judecătorului, procurorii au gasit documente care ar dovedi contrariul.

În documentul găsit în biroul lui Ion Druță se regăsesc nume sonore din justiția moldovenească, toți de la Curtea Supremă de Justiție. Printre acestea Oleg Sternioală, Anatolie Țurcan, Ala Cobăneanu, Victor Burduh, Iurie Bejenaru, Tatiana Vieru sau Victor Boico. În înscrisuri se preciza urgentarea examinării unor cauze judiciare, declararea admisibilității recursurilor sau dacă acestea au fost sau nu soluționate. Judecătorul Oleg Sternioală spune că nu a fost influențat să ia vreo decizie.

Colegul său de la CSJ, Anatolie Țurcan, a refuzat să ne ofere o reacție. În schimb, ne-a dat asigurări că răspunde la toate întrebările într-o emisiune.

Documentul în care apar zeci de nume de judecători care ar fi îndeplinit indicații de la Druță, a fost examinat de specialiști, iar ulterior aceștia urmează să vină cu o reacție. În acest caz a fost pornită urmărirea penală pentru amestec în înfăptuirea justiției. Opt membri CSM au dat undă verde pentru ca Druță să fie reținut, adus silit, percheziționat și arestat. L-am întrebat pe Dorel Musteață câți judecători mai sunt vizați în acest dosar. El nu ne-a putut spune numărul exact, dar a declarat că ar fi peste 10.

Anterior, magistratul Druță a scris o cerere de demisie, iar Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat-o in lipsa acestuia. Judecătorul cercetat penal a fost chemat a treia ședință la rând, dar nu a binevoit să ea curs invitației.

Ion Druță nu a fost de găsit pentru comentarii. El a fost reținut pe 2 octombrie, într-un alt dosar, în care este cercetat pentru îmbogățire ilicită, iar după 72 de ore a fost eliberat. În biroul și casa judecătorului au fost efectuate percheziții. Procurorii au găsit un document care ar dovedi că mai mulți magistrați au îndeplinit indicații în anumite dosare. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie