Image-Description
Google a scos de pe YouTube clipurile lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia
Externe 10 septembrie 2018, 11:20 | 3153

Google a scos de pe YouTube clipurile lui Alexei Navalnîi în care liderul opoziţiei din Rusia îndemna la proteste faţă de planurile guvernului rus de a creşte vârsta pensionării, după ce autorităţile ruse au informat că videoclipurile încalcă legea, scrie The Guardian citat de News.ro.

Leonid Volkov, un consilier al lui Navalnîi, a declarat că decizia Google „este un caz clar de cenzură politică”. El a adăugat că este pentru prima oară când Google respectă o cerere a autorităţilor din Rusia de a bloca conţinutul unui membru al opoziţiei.

Navalnîi, care a fost trimis la 30 de zile de închisoare luna trecută pentru organizarea unor proteste ilegale, a făcut apel la susţinătorii săi să organizeze proteste naţionale faţă de planurile guvernului de a creşte vârsta de pensionare. În jur de 80% dintre ruşi sunt împotriva planurilor iar susţinerea faţă de Putin se află la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani.

Google a confirmat că a scos videoclipurile. „Luăm în considerare toate plângerile justificate din partea instituţiilor de stat. De asemenea, le cerem creatorilor de conţinut să respecte legile locale şi politicile noastre privind reclamele”, a comunicat compania.

Oficialii ruşi au trimis o scrisoare către Google luna trecută în care cereau companiei să blocheze videoclipurile lui Navalny pentru că încalcă legile electorale ale Rusiei, care interzic campania 24 de ore înainte de alegeri. Duminică, în Rusia au avut loc alegeri regionale.

Volkov a acuzat autorităţile ruse că induc în eroare Google atunci când spun că videoclipurile lui Navalnîi reprezintă „un amestec în alegeri”.

El a declarat: „Mitingurile nu au nicio legătură cu alegerile”, adăugând apoi că Google a înlăturat videoclipurile în regiuni din Rusia unde nu au loc alegeri.

Opinia ta contează. Comentează!