Image-Description
Filat, în prima conferință de presă: Procedura de eliberare din detenție s-a desfășurat sub trei guverne
Politic 4 decembrie 2019, 15:56 | 3118

Într-o primă conferință de presă pe care a susținut-o miercuri, 4 decembrie, a doua zi după eliberarea condiționată din detenție, fostul premier Vlad Filat a vorbit în detalii despre procedura care a precedat punerea sa libertate, subliniind în mod special că acesta a fost un proces de durată.

Filat a calificat drept speculații afirmațiile conform cărora ar exista o legătură dintre ziua demiterii Guvernului Sandu și demersul directorului interimar al Penitenciarului 13 trimis instanței în aceeași zi.

Potrivit fostului premier, condamnat pentru trafic de influență și corupere pasivă, eliberarea sa înainte de termen a fost precedată de un șir de acțiuni procesuale în instanțele de judecată.

„E o speculație încercarea de a sugera că eliberarea mea are legătură cu ziua demiterii Guvernului Sandu. Această zi nu a însemnat decât o dată în care s-a încheiat procedura legală. Această procedură care a fost finalizată ieri a durat o perioadă prin care au trecut trei Guverne. Nu e vorba nici de Maia Sandu, nici de Chicu, nici măcar de Filip. Țin să menționez că ieri, când a fost luată decizia instanței, premier era dl Chicu. Încercarea de a căuta ocultism, tare sper că nu e cu rea voință, ci din necunoștință de cauză”, a declarat Vlad Filat

El s-a referit și la ziua în care i-a fost ridicată imunitatea și a fost încătușat, în 2015.

„Am spus atunci că astăzi nu este sacrificat Filat, ci că este începutul sfârșitului. Unii au așteptat explozii, au înțeles altceva. Atunci a pornit un tăvălug. Înțeleg că de la Miami vezi lucrurile într-o manieră mai zâmbitoare, dar din închisoare, timp de 50 de luni, perspectiva e mai realistă”, spune Filat.

„Anii trec repede, dar clipele trec greu. Îmi pare rău că am ratat această perioadă”, a mai declarat Filat.

Amintim că fostul premier Vlad Filat a fost condamnat, în 2016, la 9 ani de închisoare. pentru trafic de influență și corupere pasivă. Ulterior, decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. În august 2019, însă, pedeapsa lui Vlad Filat a fost redusă cu 685 de zile, din cauza condițiilor de detenție, în baza unei hotărâri a Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Opinia ta contează. Comentează!