Image-Description
Steaua lui Donald Trump de pe Walk of Fame, VANDALIZATĂ; O svastică a fost desenată pe ea
Externe 27 decembrie 2018, 14:00 | 1633

Un bărbat a fost arestat pentru că a desenat o svastică pe steaua dedicată lui Donald Trump de pe bulevardul Walk of Fame care omagiază celebrităţile de la Hollywood.

José Ortega, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut pe 23 decembrie după ce a fost surprins de un trecător în timp ce desena o svastică pe steaua omului de afaceri de pe Walk of Fame, bulevardul cu cele mai multe stele ale vedetelor de cinema şi televiziune. Donald Trump are o stea din 2007 pentru participarea la emisiunea televizată "The Apprentice".

Trecătorul a sesizat Poliţia şi l-a urmărit pe suspect până când acesta a fost reţinut, a explicat miercuri un reprezentant al Poliţiei din Los Angeles, Drake Madison, scrie News.ro. José Ortega a fost acuzat de vandalizare şi svastica a fost ştearsă.

Aceeaşi stea a lui Donald Trump a mai fost vandalizată în iulie de un alt bărbat, care s-a predat imediat Poliţiei şi care va fi judecat.

Acuzat tot de vandalism, un al treilea bărbat a fost condamnat la trei ani de libertate condiţionată, muncă în folosul comunităţii şi o amendă de 4.000 de dolari pentru că a distrus cu un târnăcop aceeaşi stea în 2006, în timp ce Donald Trump era candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Opinia ta contează. Comentează!