Portughezii scriu că Ronaldo pleacă de la Real
Sport 7 iunie 2018, 13:10 | 2026

"Cristiano Ronaldo pleacă de la Real Madrid". Este titlul zilei în cotidianul portughez Record, care susţine că starul lusitan a luat deja decizia de a părăsi campioana Europei şi că hotărârea sa este "ireversibilă".

Potrivit sursei citate, cvintuplul câştigător al "Balonului de Aur" este nemulţumit că preşedintele Florentino Perez "nu şi-a respectat promisiunile", însă decizia sa nu este "legată de bani, ci de respect". Preşedintele lui Real Madrid i-ar fi promis lui Cristiano Ronaldo o mărire substanţială de salariu la finalul acestui sezon, pentru a-l aduce la nivelul rivalilor Messi şi Neymar, iar portughezul e dezamăgit că Perez nu a mai dat niciun semn în acest sens. Paris Saint Germain şi Manchester United sunt cluburile care s-au arătat cel mai interesate de transferul starului lui Real Madrid.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie