Alexandru Slusari a declarat că exista o soluție pentru a salva BEM prin capitalizarea băncii, aceasta fiind o solicitare a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, însă acest lucru a fost împiedicat.

Deputatul a adăugat că a fost confirmată și întâlnirea de la Reședința de stat dintre Leancă, Filat, Plahotniuc, Corman, Timofti și Drăguțan, care a avut loc până la acordarea garanțiilor de stat de Guvernul Leancă.

Potrivit lui Slusari, după ce au fost acordate garanții de stat, 80 la sută din fluxul banilor, ceea ce înseamnă aproape 2 miliarde de dolari, au fost sustrase în luna noiembrie.

Următoarele audieri la Comisia specială de anchetă vor avea loc joi, 18 iulie. Sunt chemați fostul deputat Oleg Reidman și actualii deputați Sergiu Sîrbu și Vladimir Vitiuc. Este așteptat și Viorel Bîrca, vicepreședinte al BEM.