Image-Description
Nagacevschi acuză un „complot” și anunță demiteri la Penitenciare, în legătură cu eliberarea lui Filat
Social 4 decembrie 2019, 11:00 | 2345

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a anunțat că va demite astăzi, 4 decembrie, mai multe persoane din instituțiile subordonate ministerului pe care îl conduce, ca urmare a eliberării înainte de termen a fostului premier Vlad Filat. După ședința Consiliului Suprem de Securitate, Nagacevschi i-a acuzat pe subalternii săi din Administrația Națională a Penitenciarelor că nu l-au informat cu privire la demersul pentru eliberarea lui Filat din închisoare.

Ministrul afirmă că aflat din presă despre decizia instanței de a-l elibera pe Vlad Filat la expirarea a 2/3 din termenul de detenție, lucru care ar fi trebuit să se întâmple altfel, având în vedere rezonanța acestui caz.

„ANP și în genere sistemul penitenciar este condus de interimari și lucrurile deja degradează, iar acești interimari nu vor să înțeleagă că sunt subordonați MJ. Când săptămâna trecută un deținut s-a automutilat, eu am aflat din presă, pe mine nu m-a informat administrația sistemului penitenciar. Constat că există o obstrucționare din partea administrației”, a declarat Fadei Nagacevschi

Mai mult decât atât, el a vorbit despre un „complot” din partea sistemului penitenciar, care ar fi putut funcționa „în interesul meschin al unor persoane.

Ministrul a menționat că eliberarea lui Filat a fost motivată de ispășirea a 2/3 din pedeapsă, însă a pus la îndoială faptul că această decizie a fost întemeiată.

„La 30 iulie a fost emisă o primă încheiere a judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care i-a fost redus termenul pentru condiții de detenție inumane și degradante. O a doua hotărâre emisă de aceeași instanță a fost emisă la 12 octombrie, prin care i-a mai redus o dată termenul. Și deja pe 12 noiembrie 2019, în ziua căderii Guvernului, se înaintează de către șeful interimar al penitenciarului 13 un demers către instanța de judecată prin care se solicită eliberarea condiționată din detenție, motivându-se că a ispășit două treimi din pedeapsă. Vă amintesc că domnul Filat a fost condamnat la 9 ani, a stat 4 ani – e o matematică simplă, nu știu cum s-a ajuns la două treimi, dar o să ne clarificăm”, a spus Nagacevschi.

Opinia ta contează. Comentează!