Macron, declarații despre proteste
Externe 10 decembrie 2018, 20:59 | 973

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va prezenta în această seară evaluarea pagubelor în urma protestelor organizate de așa-zisele „veste galbene” din acest weekend, dar și ce masuri vor fi întreprinse. Acestea vor fi primele comentarii publice ale lui Macron după patru săptămâni de demonstraţii antiguvernamentale la nivel naţional, care s-au transformat din nou sâmbăta trecută în violenţe.

Proteste violente au avut loc în Paris dar și alte orașe din Franța. În stradă au ieșit, potrivit poliție, peste 125 de mii de oameni. Aceștia au incendiat mașini, au vandalizat străzi și au spart geamuri.

În urma protestelor violente, aproximativ 70 de de oameni au fost răniți. Printre aceștia se află şapte membri ai forţelor de ordine, dar și câțiva jurnaliști. De asemenea, peste 1.300 de protestatari au fost reținuți. Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanți.

Protestele au început în Franța acum patru săptămâni, în urma apelului liderilor mișcării "Vestele galbene", care își arată nemulțumirea faţă de creşterea taxelor pentru carburanţi, scăderea nivelului de trai şi, în general, față de politicile lui Emmanuel Macron și ale Guvernului. Cele mai violente manifestații au început însă acum două săptămâni, în urma cărora o bătrână a murit. În consecință, premierul francez Édouard Philippe a anunţat suspendarea pentru şase luni a deciziei privind majorarea tarifelor pentru carburanţi. Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

Opinia ta contează. Comentează!