Hoţii trebuie să stea la puşcărie
Jurnalul Săptămînii 21 octombrie 2018, 00:19 | 3986

Cei care au furat din băncile moldoveneşti trebuie să stea în puşcărie. Declaraţia a fost făcută de către ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, pentru o instituţie regională de presă. Diplomatul a precizat că oamenii de rând trebuie să fie siguri că trăiesc într-o societate justă, fără corupţie. ”Asta este cerinţa Uniunii Europene şi a partenerilor de dezvoltare”, a subliniat Peter Michalko.

Peter Michalko a adăugat că asta este cerinţa Uniunii Europene şi a partenerilor de dezvoltare. Ambasadorul UE la Chişinău a mai declarat că pentru a spori nivelul de bunăstare al cetăţenilor din Republica Moldova, reformele trebuie să fie făcute cât mai repede, ia investitorii şi oamenii de afaceri - să nu fie presați de către autorităţi.

În acest context, e nevoie ca oamenii să fie siguri că trăiesc într-o societate justă, fără corupţie, a notat Peter Michalko. Despre starea lucrurilor din Republica Moldova a vorbit pentru o altă instituiție de presă şi europarlamentarul Cristian Preda.

Amintim că, recent, Comisia Afaceri Externe a Parlamentul European a aprobat un raport în care se declară fără echivoc că ”Republica Moldova este capturată de interese oligarhice" şi a deviat de la standardele democratice, și statul de drept. În raportul Comisiei se mai arată că Guvernul de la Chișinău nu va mai primi ajutoare europene până cel puţin după alegerile parlamentare din februarie 2019. Totodată, documentul arată că eforturile de combatere a corupţiei şi spălării banilor sunt insuficiente, iar puterea politică şi economică este deţinută de un grup mic de persoane.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie