Directorul general a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor spune că urmează un control mai riguros a mărfurilor importate. Gheorghe Gaberi propune ca produsele alimentare cu grăsimi vegetale și cele fără să stea separat în magazine, iar produsele care au grăsimi străine sa nu fie numite lactate. Întreprinderile de profil din Republica Moldova au suficientă materie primă pentru producerea lactatelor, susține directorul general a ANSA. Testările realizate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au confirmat prezenţa grăsimilor vegetale în lactatele de pe rafturile magazinelor din Republica Moldova. Doi agenți economici au fost sancționați financiar și obligați să retragă din comerț alimentele cu nereguli. Anterior, Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare a efectuat o expertiză de laborator, la comanda Fundaţiei Est-Europene, și a depistat că o pătrime din produsele lactate conțin grăsimi vegetale. Cercetarea a mai arătat atunci că JLC, unul dintre cei mai mari producători de lactate de la noi, este în topul abaterilor la acest capitol. Inspectorii ANSA vor verifica până la sfârșitul lunii martie produsele firmelor de lactate din Republica Moldova.