Proteste antipoluare la Volokolamsk
Externe 2 aprilie 2018, 15:32 | 1952

Proteste masive au loc în Volokolamsk, un oraș din apropierea Moscovei. Mii de oameni revoltați au ieșit în stradă și cer demisia conducerii locale, care nu oprește emanarea gazelor toxice, provenite de la un depozit de deşeuri poluante. Manifestanții spun că nu mai pot trăi în astfel de condiții, asta în timp ce anterior, peste 50 de copii au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Deja de câteva săptămâni, locuitorii din Volokolamsk, oraș situat la aproximativ o sută de kilometri de Moscova, denunţă neplăceri legate de groapa de gunoi cu deșeuri toxice, din apropiere. Luna trecută, 57 de copii au primit îngrijiri medicale după ce au acuzat ameţeli şi greţuri. Iar săptămâna trecută, locuitorii regiunii au fost avertizaţi să nu iasă din case. Oamenii se plâng de mirosul greu din oraş, din cauza căruia aerul devine dificil de respirat. Au cerut în acest sens închiderea depozitului de gunoi și demisia conducerii regiunii.

La rândul lor, autorităţile locale neagă legătura dintre emanaţiile provenite de la groapa de gunoi şi problemele medicale, de care se plâng oamenii.

O fetiță de zece ani a devenit simbolul protestelor față de apatia autorităților privind factorii poluanți din orașul Volokolamsk. Copila a fost surprinsă în timp ce făcea un gest sugestiv la adresa guvernatorului regiunii Moscova.

În cele din urmă, protestele l-au determinat oe guvernatorul regiunii Moscova să promită modernizarea poligonului de deșeuri și instalarea unui sistem de degazare, în luna iunie. Totuși, localnicii spun că nu vor ceda până la închiderea depozitului și că vor reveni cu noi proteste.

Opinia ta contează. Comentează!